5 august 2020

Pentru mine călătoria spre Ortodoxie a început în România, spune Jonathan Jackson


Renumitul actor Jonathan Jackson a mărturisit într-un interviu recent faptul că apropierea de Hristos a început în ţara noastră. „Pentru mine călătoria spre Ortodoxie a început în România”, a declarat actorul american.

„Și cred că asta s‑a întâmplat grație rugăciunilor credincioșilor din România – și, evident, și celor ale monahilor din Sfântul Munte și ale altora, din alte părți ale lumii, dar în mod special din România, pentru că prima oară când am văzut o procesiune (de Paști) a fost în România, de la fereastra hotelului.

Am văzut o procesiune de oameni care purtau lumânări și habar nu aveam despre ce era vorba… Și când m‑au învățat să spun Hristos a înviat! deja ceva se deștepta în mine.

Actorul convertit în urmă cu câţiva ani a precizat că un aspect pe care îl aprecizată la Ortodoxie este faptul că nu „ea nu constă doar din filosofii sau idei pur intelectuale”.

„Miezul ei este experiența concretă. Ortodoxia înseamnă întâlnirea, relația cu Dumnezeu și cu familia Lui – de pretutindeni, dar și din toate epocile istorice; comuniunea cu sfinții… Dar este o experiență, o întâlnire”.

Perioada de carantină a crescut ocaziile de lectură

Cel mai mult i-a lipsit actorului, în perioada de carantină, faptul că nu a putut participa la slujbele Bisericii. Un alt motiv de tristeţe a fost privarea de Sfânta Împărtăşanie.

Cu toate acestea, spune el, „nu simt că ar trebui să deznădăjduim (…) Au fost momente, în istorie, în care oamenii nu au putut primi Sfânta Împărtășanie – și încă mai sunt; sunt zone în lume în care nu există preot”.

„Un prieten de‑al meu îmi spunea că în Alaska a existat o vreme în care preotul nu venea decât de două ori pe an, iar oamenii stăteau șase luni fără să primească împărtășanie. Sau perioade în care monahii se retrăgeau în singurătate pe toată perioada Postului Mare sau a Săptămânii Mari. Așadar nu cred că ar trebui să cădem în deznădejde”.

Pe lângă aceste neajunsuri, actorul a identificat şi aspecte pozitive în contextul sanitar actual, deoarece a crescut  „timpul de lectură și de rugăciune”.

„Perioada asta de carantină a crescut ocaziile de lectură și textele pe care am încercat să le parcurg. Un prieten de‑al meu mi‑a dat ideea să recitesc Noul Testament (de la un cap la altul) și așa am și făcut. Am mai citit și alte cărți, cum ar fi o carte scrisă de Sfântul Sofronie de la Essex, intitulată Despre rugăciune, care este pur și simplu uluitoare”.

Documentar despre viaţa Sf. Iosif Isihastul

Actorul a vorbit şi despre documentarul în care a jucat rolul Sfântului Iosif Isihastul.

„A fost ceva neașteptat și o adevărată binecuvântare pentru toți cei implicați în realizarea filmului. Iar eu am fost mai ales entuziasmat și recunoscător pentru faptul că acest film a fost ca o recunoaștere a lucrării pe care o fac călugării de la Mânăstirea Vatopedu”.

Este o mare cinste și bucurie să văd că acest documentar a primit recunoașterea pe care a primit‑o… Deci, m‑am simțit binecuvântat.

Johnatan Jackson

Câştigător a cinci premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut şi din rolurile pe care le-a avut în alte filme precum „Nashville”, „Tuck Everlasting” sau „Insomnia”, unde a jucat alături de Al Pacino şi Robin Williams, Jonathan Jackson s-a convertit la ortodoxie în urmă cu aproape opt ani.

Jonathan este și vocalistul formației Enation și autor al lucrării „Book of Solace and Madness”, publicată în 2012.

Sursă foto: Park Cities People


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *