13 iulie 2020

DACĂ OAMENII NU VOR SPUNE NU, NE AȘTEAPTĂ O DISTOPIE


Știripesurse:

Giorgio Agamben: Biosiguranța, noua apocalipsă modernă! Mai poate fi definită societatea noastră ca fiind umană?

Italianul Giorgio Agamben este unul dintre marii filosofi contemporani ai lumii. Cuvintele lui au greutate și în sfera politică, fiind extrem de popular în presă și în mediul universitar occidental. Despre viața și opera lui găsiți referințe pe net, n-o să vă plictisesc aici. În urmă cu câteva zile, Agamben a publicat un articol extraordinar despre situația specială care ne definește acum viețile, cauzată de Covid-19. Textul a produs vii dezbateri în mai toate limbile de circulație, fiind comentat pro sau contra. Personal, sunt de acord cu spusele lui. Îi mulțumesc eminentului italienist și scriitor Ștefan Damian, că a acceptat să ni-l redea pe Agamben în română! (Alexandru Petria)

Biosiguranţa şi politica

Ceea ce izbeşte în reacţiile şi dispozitivele de excepţie care au fost puse în aplicare în ţara noastră (şi nu numai în aceasta) este imposibilitatea de a le observa dincolo de contextual imediat în care par să acţioneze. În schimb, sunt rari aceia care, după cum ar impune să o facă o analiză politică serioasă, le interpretează ca simptome şi semne ale unui experiment mai amplu, în care este în joc o nouă paradigmă de guvernare a oamenilor şi lucrurilor. Într-un volum publicat încă de acum şapte ani, şi care merită să fie citit cu atenţie (Tempêtes microbiennes, Gallimard 2013), Patrick Zylberman descrisese procesul prin care siguranţa sanitară, rămasă până atunci pe lângă calculele politice, devenea o parte esenţială a strategiilor politice statale şi internaţionale.

În discuţie nu este altceva decât un soi de “teroare sanitară” ca instrument pentru a guverna ceea ce era definit ca şi worst case scenario, scenariul cel mai rău. În conformitate cu această logică a celui mai rău, încă în 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase de la “două la 150 milioane de morţi pentru gripa aviară care venea”, sugerând o strategie politică pe care statele atunci încă nu erau pregătite să o accepte. Zylberman arată că dispoziţiile sugerate constau din trei puncte:

1). construirea, pe baza unui risc posibil, a unui scenariu fictiv în care datele sunt prezentate în aşa fel încât să favorizeze comportamente care permit să fie gestionată o situaţie extremă;

2). adoptarea unei logici a situaţiei celei mai rele ca regim al raţionalităţii politice;

3). organizarea integrală a corpusului cetăţenesc în aşa fel încât să fie întărită la maximum adeziunea la instituţiile de guvernare, producându-se un soi de civism superlativ în care obligaţiile impuse sunt prezentate drept probe de altruism şi cetăţeanul nu mai are un drept la sănătate (health safety), ci devine juridic obligat la sănătate (biosecurity).

Ceea ce descria Zylberman în 2013 s-a verificat în mod punctual astăzi. Este evident că, dincolo de starea de necesitate legată de un anume virus care va putea să lase loc în viitor altuia, în discuţie este prefigurarea unei paradigme de guvernare a cărei eficacitate o depăşeşte de departe pe cea a tuturor formelor de guvernare cunoscute de istoria politică a Occidentului până acum.

Dacă deja în decăderea progresivă a ideologiilor şi a credinţelor politice raţiunile de siguranţă permiteau să fie acceptate de către cetăţeni limitări ale libertăţii pe care mai înainte nu erau dispuşi să le accepte, biosiguranţa s-a dovedit capabilă să prezinte absoluta încetare a oricărei activităţi politice şi a oricărui raport social ca o maximă formă de participare civică. Astfel, s-a putut să se asiste la paradoxul ca unele organizaţii de stânga, obişnuite în mod tradiţional să revendice drepturi şi să denunţe violări ale constituţiei, să accepte fără rezerve limitări ale libertăţilor, hotărâte prin decrete ministeriale lipsite de orice legalitate şi pe care nici chiar fascismul nu a visat că le-ar putea impune.

Este evident faptul – şi chiar şi autorităţile de guvernare nu încetează să o amintească – că aşa-numita “distanţare socială” va deveni modelul politicii care ne aşteaptă şi că (precum) au anunţat reprezentanţii unei aşa-numite task force, ai cărei membri se găsesc într-un evident conflict de interese cu funcţiunea pe care trebuie să o exercite) se va profita de această distanţare pentru a înlocui peste tot cu dispozitivele tehnologice digitale raporturile umane în fizicitatea lor, devenite suspecte de contagiere (contagiere politică, se înţelege). Lecţiile universitare, cum a recomandat deja MIUR, de anul viitor se vor face în mod stabil on line, persoanele nu se vor mai recunoaşte privindu-se în faţă, care va putea fi acoperită cu o mască sanitară, ci prin dispozitive digitale care vor recunoaşte date biologice prelevate în mod obligatoriu şi orice “adunare”, fie că e făcută pe motive politice sau pur şi simplu din prietenie, va continua să fie interzisă.

În cauză este o întreagă concepţie despre destinele societăţii omeneşti într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare că ar fi preluat de la religii de-acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârşit al lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, şi aceasta, pentru a putea guverna, va trebui să fie completată cu noua paradigmă a biosiguranţei, căreia vor trebui să-i fie sacrificate toate celelalte exigenţe. Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale iubiirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranţă sanitară abstractă şi, de presupus, întrutotul falsă.”

11 mai 2020, Giorgio Agamben

Traducere: Ștefan Damian

Contramundum:

Fostul președinte al Cehiei, Vaclav Klaus: Dacă oamenii nu se opun ne așteaptă o distopie

Un interviu acordat de fostul președinte al Cehiei, Vaclav Klaus, lui Claudio Grass

Claudio Grass (CG): Dimensiunea și forța cu care s-au impus carantina și măsurile de izolare din timpul acestei crize sunt fără precedent. Cum vedeți răspunsul autorităților în comparație cu amenințarea? Este un răspuns proporțional?

Václav Klaus (VK): Nu pretind că sunt un expert în epidemiologie, dar specializarea mea este în economie, iar statistica îmi spune că amenințarea este mult mai mică decât consecințele care decurg din acțiunea „organizată” a guvernelor de pe mapamond ca reacție la această pandemie. Aș spune consecințe neintenționate. Autoritățile au reacționat grotesc, într-un moment de panică. Acest lucru s-a datorat parțial „democrației online” care domnește acum.

CG: „Măsurile de urgență” și restricțiile impune asupra drepturilor civile de bază au avut și scopul de a ne reaminti adevărata putere a statelor. Vă îngrijorează acest lucru și vedeți vreun risc ca aceste puteri extraordinare să nu poată fi restrânse așa ușor, imediat ce criza a luat sfârșit?

VK: Restricțiile asupra drepturilor civile fundamentale introduse atât de ușor și fără probleme demonstează puterea statului modern, cu toate tehnologiile sale noi și „deștepte”, stat care are o putere a le impune extraordinar de mare. Economiștii discută adesea despre capacitatea limitată de inversa unele procese și de mecanisme de a reveni la normal odată ce un eveniment specific le-a afectat. Se verifică în cazul prețurilor, al productivității, dar și în cazul sistemelor politice și sociale. Din acest motiv, mi-e teamă că ne va fi foarte dificil, dacă nu imposibil, să ne reîntoarcem la zilele de dinainte de virus.

CG: Din punct de vedere economic, ce părere aveți despre impactul măsurilor de carantină?

VK: Majoritatea, dacă nu toate, estimărilor și previziunilor cantitative, sunt eronate. „Experții” ar trebui mai întâi să spună cât vor dura restricțiile și când vor fi ridicate complet. Estimările lor economice depind de lungimea perioadei de carantină. Ar trebui să anunțe explicit când intenționează să ridice această stare. Până când nu se va ști acest lucru, actualele previziunii nu au niciun sens din punct de vedere economic.

CG: Intervențiile fiscale și monetare pe care le-am văzut până acum sunt extreme și șocante, la fel ca și politicile de carantină. Credeți că sunt suficiente pentru a ține economia pe linia de plutire sau o recesiune lungă și profundă este inevitabilă?

VK: Măsurile fiscale și monetare – de neacceptat pentru adevărații democrați – ar putea avea efecte benefice pe termen scurt, dar vor destabiliza finanțele publice și economia mult timp de acum încolo. Ar putea conduce la o inflație foarte mare.

CG: Trilioane și trilioane sunt injectate în sistem, în timp ce idei precum venitul universal de bază au devenit acceptabile. Dincolo de riscurile evidente din punct de vedere monetar și economic ale acestor politici, vedeți și alte implicații politice și sociale?

VK: Noi, cei din țările ex-comuniste, am fost obișnuiți să trăim într-o lume în care exista ceva de tipul „venit universal de bază”. Ne-am dorit să scăpăm de comunism din cauza unor astfel de principii. Aceste idei distrug motivația de a munci și se dovedesc ruinătoare.

CG: În doar câteva săptămâni, am fost martorii unei întoarceri abrupte și absolute către centralizare. Piața liberă a fost înghenuncheată, schimburile voluntare individuale, productivitatea și însuși dreptul de a munci și de a crea au fost toate suspendate și înlocuite cu planificarea centrală. Credeți că această abordare are vreo șansă de a fi sustenabilă?

VK: Nu aș numi-o încă „planificare centrală”. Prefer formula lui Walter Eucken, folosită pentru a descrie economia Germaniei în vremea lui Hitler) „economie administrată central”. Nu este planificare în sensul strict. Este mâna grea și foarte vizibilă a guvernului, în loc de „mâna invizibilă” a pieței.

CG: Cum rămâne cu viitorul UE? Credeți că actuala criză a slăbit-o mai tare? Care este perspectiva dumneavoastră?

VK: UE va supraviețui, din păcate, acestei crize. Reprezentanții săi se vor folosi de acest moment pentru a slăbi și mai tare statele naționale. Sunt în retragere acum, dar vor reapărea cât de curând cu toate forțele. Îmi doresc să mă înșel, dar cred că se vor folosi de acest moment cu succes.

CG: Cetățenii și investitorii de peste tot sunt speriați în mod justificat, dacă nu de virus atunci cu siguranță de dezastrul financiar. În opinia dumneavoastră, ce putem face pentru a redobândi măcar parțial un control asupra viitorului nostru?

VK: Este destul de simplu. Oamenii ar trebui să spună „NU” la toate acestea. Altfel, ne așteapă o aproximare destul de reală a distopiei „Minunata Lume Nouă”.

Marian Serafim:

Motto: Never has so much depended on so … many

Desi vremea de glorie a cainilor a apus nitel, caci nu mai sunt zeitatile venerate pentru eliberarea omului din casa, alti caini se incapataneaza sa-si prelungeasca perioada de glorie si dupa incetarea starii de urgenta.

Pe vremea cand contra-cultura insemna refuzul inregimentarii, al locurilor comune ale unei lumi occidentale in zorii consumerismului, miscarea asta, ba hippie, ba rock, ba punk, ba metal risca si avea sansa de a gasi sensuri mai profunde, poate chiar Sensul. Nu prea inteleg ce s-a intamplat in ultimii ani cu oamenii care erau pe drumul asta, dar au devenit extrem de conformisti. Si, da, ma refer inclusiv la lipsa de reactie la instituirea totalitarismului asta medical.

Asa ca ma intorc la un Pink Floyd vintage – control prin frica, sangele care se usuca si se impietreste tragandu-ne la fund, neplacuta dar necesara rezistenta in fata celui pentru care suntem ucigasi a priori (purtatori nevinovati de virus, in cazul nostru, termoscanati ca vitele).

Surzi, orbi si prosti, ei cred ca suntem expendable (reductibili la trup ?) si nu avem nevoie de prieteni, ca stim ca nu trebuie sa scuipam in ventilator, sa facem ce ni se spune educati fiind de experti. “Izolati in case in final, gasiti morti langa telefon, trasi la fund de bolovan” (-ul pe care am primit sa ni-l legam de gat sau cel care ar fi mai bine sa fie legat de gatul celor care ii smintesc pe cei mai slabi?).

Nu mai este despre consumerism acum, ci despre viitorul luminos al mantuirii de virusi, pentru atingerea caruia orice mijloace sunt justificate, mai cu seama sacrificarea libertatii individuale in favoarea “binelui” comun, devenit o obligatie, nu un drept.

Un viitor luminos la fel de (im)posibil ca si cel comunist, cu un drum pavat cu intentii bune si persecutii. Nu exista lumea ideala propovaduita de comunisti, asa cum nu exista lumea ideala in care nu exista virusi, ambele sunt utopii si trebuie tratate ca atare – inlaturate ca obiective, caci vor distruge totul in calea lor. Viata inseama riscul asumat in libertate, atat cel material,cat si cel sanitar.

Dogs

You have to be trusted by the people that you lie to
So that when they turn their backs on you,
You’ll get the chance to put the knife in

And when you loose control, you’ll reap the harvest you have sown
And as the fear grows, the bad blood slows and turns to stone
And it’s too late to lose the weight you used to need to throw around
So have a good drown, as you go down, all alone
Dragged down by the stone (stone, stone, stone, stone, stone)

I gotta admit that I’m a little bit confused
Sometimes it seems to me as if I’m just being used
Gotta stay awake, gotta try and shake off this creeping malaise
If I don’t stand my own ground, how can I find my way out of this maze?

Deaf, dumb, and blind, you just keep on pretending
That everyone’s expendable and no-one has a real friend
And it seems to you the thing to do would be to isolate the winner

And everything’s done under the sun
And you believe at heart, everyone’s a killer
Who was born in a house full of pain
Who was trained not to spit in the fan
Who was told what to do by the man
Who was broken by trained personnel
Who was fitted with collar and chain
Who was given a pat on the back
Who was breaking away from the pack
Who was only a stranger at home
Who was ground down in the end
Who was found dead on the phone
Who was dragged down by the stone

Poate, totusi, ne dam seama ca avem batul in mana sa gonim cainii.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *