5 august 2020

8 şi 16 august: Spectacolul „Brâncovenii” va fi jucat în aer liber, la TVR


Piesa de teatru creştin „Brâncovenii” va fi jucată în zilele de 8 şi 16 august, începând cu ora 21:00, în grădina Televiziunii Române, anunţă Compania Teatrală Zona printr-un comunicat de presă.

Spectacolul face parte din actuala stagiune Teatru în TVR, organizată în perioada 21 iulie – 13 septembrie 2020.

„Reprezentaţia artistică propune o perspectivă subiectivă a Mariei Brâncoveanu, aflată în ultima parte a vieții sale la Mănăstirea Surpatele, asupra momentelor principale ale martiriului soțului său, Sfântul Constantin Brâncoveanu, și a fiilor lor. Realizatorii spectacolului abordează o viziune umană, emoţională, prin care vor să transmită speranță, să aducă întărire în necazuri, dar și în credință, într-o perioadă aflată într-o vădită criză a valorilor, a idealurilor”, se menţionează în comunicat.

Din distribuţie fac parte actorii:  Ana Calciu, Tomi Cristin, Magda Catone, Mihai Coadă, Mircea Constantin, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu și Alex Mirea, dar şi membri ai trupei Teatrului Parohial „Ateneul Sfantului Pantelimon”.

Textul aparține Părintelui Bogdan- Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti.

Regia este semnată de Ivona Boitan, decorul şi costumele de Ileana Zirra.

Co-producători ai spectacolului sunt Protoieria Sector II şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi, Filiala Sector II. Partener Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

Evenimentul este organizat de Compania Teatrală Zona, în parteneriat cu Televiziunea Română, în contextul declarării zilei de 16 august ca „Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”.

Foto credit: Ateneul Sf.Pantelimon/Andrei Butu



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *