8 august 2020

Ioan Paul al II-lea. Un sfânt şi familia sa


«O credinţă neclintită în Domnul, un devotament statornic faţă de Preacurata Fecioară Maria, sentimentul sacrificiului, implicarea în favoarea aproapelui, chiar cu riscul vieţii. Karol Wojtyla a cunoscut în familia sa tot ce avea să exprime apoi, în mod extraordinar, în cursul vieţii şi al pontificatul său.» Astfel scrie colegul nostru Alessandro Gisotti, într-un amplu articol intitulat “Un sfânt şi familia sa”, dedicat papei Ioan Paul al II-lea, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea sfântului papă polonez.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

16 mai 2020 – Vatican News. «În “slujirea Poporului lui Dumnezeu, sfântul Ioan Paul al II-lea a fost Papa familiei. Chiar el a spus, odată, că ar fi dorit să fie amintit ca Papa familiei”. Aceste cuvinte, spuse de papa Francisc la canonizarea papilor Karol Wojtyla şi Angelo Roncalli, din 27 aprilie 2014, în urmă cu şase ani, găsesc astăzi o semnificaţie deosebită, pe măsură ce ne apropiem de centenarul naşterii sfântului Ioan Paul al II-lea. De fapt, aniversarea începutului vieţii sale pământeşti ne conduce în mod firesc la dorinţa de “a-i întâlni” familia, de a încerca să aflăm care a fost “secretul” părinţilor săi, a căror cauză de beatificare a fost iniţiată foarte recent în Polonia. Chiar citind doar datele biografice esenţiale ale mamei sale, Emilia, şi ale tatălui său, Karol, se înţelege cât de profund a influenţat mărturia lor personalitatea viitorului pontif. Într-adevăr, s-ar putea spune că unii pilaştri ai ministerului său sacerdotal şi pastoral au fost fixaţi în primii ani ai existenţei sale la Wadowice, o mică localitate aflată la extremitatea sudică a Poloniei, unde Karol Wojtyla s-a născut la 18 mai 1920.

“Pe mormântul tău alb înfloresc florile albe ale vieţii. O, câţi ani au trecut fără tine, câţi ani? “. Aceste cuvinte arzătoare, dedicate mamei într-o poezie scrisă la Cracovia, în primăvara anului 1939, subliniază cât de dramatică a fost pentru tânărul Karol Wojtyla moartea mamei, petrecută pe când viitorul sfânt avea doar 9 ani. Emilia, cu o sănătate foarte fragilă, a dus sarcina până la sfârşit, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi a sfatului medicilor de a renunţa.  Fizicul i-a fost atât de grav compromis încât cei nouă ani cât a mai trăit după naşterea lui Karol au fost marcaţi de spitalizări continue şi de o persistentă slăbire a forţelor, ce avea să culmineze cu decesul.

Apărarea cu pasiune a vieţii umane, în special în condiţii de fragilitate – una dintre trăsăturile distinctive ale ministerului său petrin – avea să afle în iubirea maternă o sevă inepuizabilă. Este firesc să ne gândim că o figură deosebit de dragă papei  Wojtyla – Gianna Berretta Molla, care a fost beatificată în 1995 şi canonizată în 2004 – i-a amintit de exemplul mamei sale care, pentru a apăra viaţa fiului, şi-a sacrificat propria viaţă. În mod semnificativ, cetăţenii oraşului Wadowice au dedicat Emiliei Kaczorowska Wojtyla o iniţiativă în favoarea femeilor care, în ciuda dificultăţilor, păstrează rodul maternităţii lor: “Casa Mamei Singure”. «Sunt recunoscător» –  a spus Ioan Paul al II-lea, în călătoria apostolică în Polonia, din iunie 1999 – «pentru acest mare dar, expresie a iubirii voastre faţă de om şi a solicitudinii faţă de viaţă. Recunoştinţa mea este şi mai mare fiindcă aţi dat acestei case numele mamei mele, Emilia. Cred că cea care m-a adus pe lume şi mi-a înconjurat copilăria cu dragoste, va avea grijă şi de această lucrare.»

La trei ani de la moartea prematură a mamei, un alt doliu avea să zguduie familia Wojtyla: moartea tragică, la numai 26 de ani, a lui Edmund, iubitul frate mai mare, la  care Karol privea cu admiraţie. O figură excepţională care a fost amintită în această perioadă marcată de eroismul multor medici şi asistente care şi-au pus viaţa în pericol pentru a trata pacienţii cu coronavirus. Medic promiţător, care-şi desfăşura activitatea la Cracovia, Edmund şi-a pierdut viaţa în 1932, după ce s-a contagiat îngrijindu-se de un tânăr pacient bolnav de scarlatină, o boală pentru care, în acel moment, nu exista un vaccin. Tânărul doctor cunoştea riscurile la care era expus dar, precum bunul samaritean, nu a făcut calcule pentru sine, ci a avut grijă doar de aproapele aflat în suferinţă. După cum avea să mărturisească mulţi ani mai târziu, moartea fratelui a fost o grea lovitură pentru viitorul papă, din cauza circumstanţelor dramatice în care s-a petrecut şi, de asemenea, pentru că era mai matur faţă de perioada în care îşi pierduse mama. Exemplul acelui “martir al datoriei”, reprezentat de fratele său, avea să rămână gravat pentru totdeauna în memoria lui Karol Wojtyla. Edmund fusese cel care l-a încurajat în privinţa studiilor, care l-a învăţat jocul cu mingea şi care, mai ales, s-a îngrijit de el, împreună cu tatăl său, după moartea mamei.

La doar 12 ani, Karol avea să rămână singur, doar cu tatăl său, un soldat de carieră din armata poloneză. Un bărbat bun şi riguros, cu o credinţă de nezdruncinat care, în ciuda numeroaselor tragedii personale pe care le-a trăit, şi-a “însoţit” fiul pe parcursul creşterii, a maturizării, ajutându-l să-şi consolideze personalitatea şi învăţându-l mai ales conduita vieţii, cu principii precum onestitatea, patriotismul, dragostea faţă de Preacurata Fecioară Maria care avea să devină, oarecum, un al doilea ADN pentru  Karol Wojtyla. Este impresionant portretul tatălui, prezentat de Karol Wojtyla când devenise deja episcop al Romei, în cadrul unei conversaţii cu prietenul său jurnalist André Frossard. «Tatăl meu» – mărturisea Ioan Paul al II-lea – «era admirabil şi aproape toate amintirile mele din copilărie şi adolescenţă se referă la el». De fapt, Ioan Paul al II-lea evidenţia că numeroasele suferinţe trăite au deschis în el “imensitate profunzimii  spirituale”, în loc să-l închidă în el însuşi. «Suferinţa lui se transforma în rugăciune» – avea să spună sfântul Ioan Paul al II-lea, amintindu-şi de tatăl său, Karol.  «Simplul fapt că l-am văzut îngenuncheat în rugăciune a avut o influenţă decisivă asupra anilor tinereţii mele», avea să mărturisească, influenţă exercitată şi asupra vocaţiei preoţeşti. În cartea autobiografică “Gift and Mystery”, publicată în mod semnificativ la aniversarea a 50 de ani de preoţie, Ioan Paul al II-lea spunea că nu obişnuia să vorbească cu tatăl său despre vocaţia la preoţie, dar exemplul tatălui a fost pentru el primul seminar, un fel de seminar în familie. Şi în volumul interviu “Trecând pragul speranţei”, îşi  aminteşte că tatăl său i-a dăruit o carte în care se afla rugăciunea către Duhul Sfânt. «Mi-a spus s-o recit zilnic» – i-a mărturisit ziaristului Vittorio Messori – «şi astfel încerc să fac din acea zi. Atunci am înţeles pentru prima dată înţelesul cuvintelor adresate de Isus femeii samaritene despre adevăraţii adoratori ai lui Dumnezeu, adică cei care-l venerează în Duh şi în adevăr.»

Anii maturităţii vor fi decisivi pentru încredinţarea sa totală Domnului şi Preacuratei Fecioare Maria. Karol şi tatăl său locuiau la acea vreme la Cracovia. Era student când s-a instaurat ocupaţia nazistă. Suferinţele familiei sale aveau să se împletească şi să se contopească cu suferinţele Poloniei. La 21 de ani, viitorul papă avea să-şi piardă tatăl, care a murit într-o noapte de iarnă rece, la 18 februarie 1941. Karol Wojtyla rămâne singur pe lume. Cu toate acestea, tocmai datorită dragostei, a exemplului, a învăţăturii acelor “sfinţi pe care i-a avut alături” – cum ar spune papa Francisc – reprezentaţi de părinţi şi de fratele lui, Edmund, Karol ştie că există o Speranţă pe care nicio boală şi nici măcar moartea nu o poate înfrânge.
În lunga călătorie a existenţei sale, în umblarea sa prin lume pentru a vesti  Evanghelia, Karol Wojtyla a avut întotdeauna familia cu el. Ca şi mama sa, a apărat viaţa, cu curaj. Ca şi fratele său, i-a însoţit pe alţii până la sfârşit. Ca şi tatăl său, nu i-a fost teamă, pentru că i-a deschis, cu adevărat i-a deschis larg porţile lui Cristos.»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *